Protest! Revoltă! Nonconformista de mine!

Nu știu cum anume vedeți voi viața...Cu siguranță, eu nu am văzut-o niciodată în roz... Am trăit pe propria-mi piele dar, am și văzut atâtea nedreptăți încât, de cele mai multe ori m-am întrebat dacă nu cumva am greșit destinația atunci când m-am născut sau dacă nu cumva am greșit epoca.

Ani la rând îți sacrifici copilăria pentru a studia, pentru a-ți clădi un viitor și o carieră ca apoi, adult fiind, nimeni să nu mai dea doi bani pe studiile tale și realizezi că, defapt, ideea părinților tăi cu învățătura și cu teancurile de diplome care te ajută în viață, sunt un mare bullshit. După ani întregi în care te chinui să ajungi cineva, să te formezi pe parte profesională, constați cu stupoare că nu contează decât o unică diplomă: PILA. Mai mult, bunul simț și educația aleasă nu îți sunt de folos decât dacă vrei să mori de foame. Practic, nu conteză că ești prost pregătit...nu contează aptitudinile tale organizatorice...nu contează decât tupeul, nesimțirea fără limite, aroganța, indiferența și plămânii buni pentru a putea țipa și pentru a-i trata pe ceilalți precum cârpele de șters praful.

Nu mai contează respectul față de om...și nici grija și înțelegerea față de cei de alături...Ideea de echipă dispare în ceață pe zi ce trece iar de ceea ce însemna colaborarea, nu se mai știe nimic.

Practic, toate aceste principii, la umbra cărora ai fost crescut, dispar, brusc, în momentul în care devii adult. Ajungi să te uiți bulversat în jur și să te întrebi dacă mai poți sau nu, să mai înțelegi ceva din viață.

Inițial, dai din coate precum o bovină fără minte, visând frumos la o carieră...După ani întregi de muncă, ajungi să constați că așa ceva e doar o lozincă de tip capitalist și irealizabilă. Cu toate acestea, încă speri... Nemulțumit de aparenta lipsă de apreciere financiară (care era cu motiv dar, tu nu o puteai vedea din cauza ochelarilor de cal numiți CARIERĂ), încerci în continuare, să-ți găsești un drum al tău pentru o ascensiune profesională, la care visai de când erai mic.

Așa că încerci să pui țara la cale pentru un concept nou, care ar prinde-chipurile-în țară. Constați, însă, că te lovești de aceleași uși închise. Te ridici, însă, și mergi mai departe. Obții contracte cu străinătatea, colaborări extraordinare și-ți zici: GATA, mi-am găsit drumul! Știu ce voi face de aici înainte. Finalmente, lovește criza...și nu orice criză...ci, una mondială. Și uite așa observi cu stupoare că cei mai asediați de acest fenomen sunt tot românii, printre care și tu... Ce iei pe mere începe să se ducă pe toate perele...Ce câștigai nu mai are nicio valoare. DAaaaaaAAAArrrRRR... continui să te gândești la cariera aia minunată și mult promisă de studiile terminate... Și așa ajungi să fii profesor...de la profesorat ajungi bancher...de la calitatea de bancher ajungi manager...de la manager ajungi șef...de la șef ajungi prin cine știe ce multinațională unde, oricât ai munci, ți se fac ochi dulci...și, cum ochii dulci nu te pasionează, ajungi în cele din urmă să te retragi... Îți bagi apoi picioarele în orice carieră, alegi să te angajezi la o firmă de două parale și pe zece gologani...unde, tratat fiind precum preșul din fața ușii, stai și te întrebi dacă nu cumva ai nimerit într-o mahala ordinară... Te uiți în jurul tău și ai impresia că vezi o mlaștină în care broaștele orăcăie, la lăsarea serii...Pentru că limbaj uman nu poți considera ceea ce îți aud urechile.

Meditezi asupra educației tale, principiilor și a bunei tale creșteri și ajungi la concluzia că oricât ai vrea, broscoi care să orăcăie, nu poți ajunge. Așa că, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să te retragi din băltoaca în care ai intrat.

Tot ce am spus mai sus, expuse la un mod ceva mai peiorativ, bat un mare apropos la viața reală și la întâmplări trăite de noi, oamenii cu studii, în general. Dar, haideți să vă spun și de ce anume se întâmplă toate astea. Vedeți voi? MULȚI...dar...FOARTE MULȚI se lasă călcați în picioare... Dacă unul se revoltă iar ceilalți tac mâlc și nu spun absolut nimic, NU se va face nicicând primăvară... Actualmente, pe piață, NU se caută oameni cu studii sau oameni isteți... Se caută oameni care pot fi prostiți cu un codru de pâine și pe care să îi poată trata ca pe niște cârpe. Se caută oameni care au nevoie disperată de bani, pentru a putea fi ținuți sub papucul autoritar. Într-un cuvânt, se caută prostia! Pentru că nu costă, pentru că distrează, pentru că nu se ridică în niciun fel cu nicio pretenție, pentru că omul prost poate fi făcut preș foarte ușor. Se caută oamenii slabi și lipsiți de personalitate pentru că omul care gândește costă! Se caută sclavi! Cum s-a ajuns aici?

TOT datorită vouă, celor care acceptați să fiți călcați în picioare, care acceptați să fiți cârpa de șters podeaua, care acceptați să vă obțineți posturile în cele mai neortodoxe moduri cu putință. VOI înșivă sunteți de vină pentru ceea ce se întâmplă! VOI înșivă, care acceptați astfel de lucruri! Și TOT VOI sunteți de vină și pentru marginalizarea sau excluderea celor care NU acceptă astfel de mizerii umane.

        Într-adevăr, oamenii isteți nu rămân în țară. Numai că sunt unii oameni care preferă asta! Sunt unii oameni care doresc să realizeze ceva în țara lor! Sunt unii oameni care vin din afară cu idei noi...cu diferite concepte noi...cu modalități de lucru aparte! DAR...nu sunt acceptate...sunt respinse, pentru că ideea de nou sperie...pentru că ideea de maleabilitate și de flexibilitate retușează ideea de autoritate dictatorială... Românul, obișnuit să fie ținut sub papuc, TOT acolo alege să rămână, pentru că altceva nu mai știe. Iar dacă încerci să îi scoți la lumină, sunt precum cârtițele oarbe, care așteaptă un om să-i ghideze pentru a putea merge.

Viața și societatea aceasta, sunt exact așa cum le constuim... Dacă viața ne-o clădim singuri, societatea reprezintă ceva ce clădim la comun... Societatea reprezintă ideile, principiile și mentalitățile comune...În concluzie, trăim în societatea clădită de cei care au reușit să se impună, în timp ce acei oameni slabi se resemnează, acceptând să fie cârpe. Cât despre cei care nu acceptă astfel de mizerii? Au devenit doar excepții sau acea cantitate neglijabilă, demnă de neluat în calcul...sau marja de eroare a mersului acestei societăți.

Dacă vă place o societate bazată pe lipsă de respect...pe limbajul de mahala...pe incompetență...pe nesimțire...pe lipsă de bun simț...dacă vă place să fiți preșul de sub picioarele unor astfel de oameni...eu vă doresc succes! Totodată, consider că preșul nu e preș degeaba...rămâne în acel stadiu pentru că o merită! Și o merită doar pentru că se complace.

Dacă NU vă place o astfel de societate, atunci schimbați starea de resemnare cu cea de acțiune. Ripostați schimbând cursul lucrurilor, NU ieșind în stradă precum oile care nu știu de ce se află acolo! Ripostați prin impunerea respectului, prin pretenția la educație și la formare, ripostați prin impunerea unei noi atitudini! Doar așa, veți observa cum, treptat, orăcăitul broaștelor, va fi înlocuit cu un tril de păsări;) ÎNSĂ...vorbim de o societate...adică de o schimbare de atitudine comună. Ca atare, o floare NU poate face primăvară...ci, va trebui o adevărată grădină!

Sper ca această societate să pună din nou accent pe educație și pe bun simț...Sper ca prostul de ieri să NU mai reprezinte istețul de azi...

Who knows? Poate că toate aceste lucruri se vor schimba în cele din urmă...Și cred că-și vor găsi locul doar atunci când oamenii vor spune: CHIAR dacă NU ne convine, noi rămânem în țară! Și rămânem în țară, pentru că e dreptul nostru să locuim aici și să readucem cultura și educația în prim plan! Se vor schimba toate în momentul în care nu se va mai pune accent pe cluburi, pițipoance, fițe...în momentul în care lumea va conștientiza faptul că am transformat mahalaua și bodega în trenduri...în momentul în care vom pune piciorul în prag și nu vom mai permite tuturor șleahtelor inculte să iasă în public.

Totodată, mass-media promovează subcultura tocmai pentru că noi ne uităm la ea! Dacă atitudinea noastră ar fi una de respingere, cu siguranță, și mass-media și-ar îndrepta atenția către altceva.

În concluzie? TOTUL depinde de noi! Schimbarea noastră de atitudine este cheia! Just think about it!