Timiditatea

Mi-am permis să intru puțin și în sfera psihologicului. Am zis că dacă tot m-am pus pe creat un cocktail cultural, atunci să fie pe deplin... Evident, încă nu are toate ingredientele dar, pe viitor, cu puțin noroc, va deveni băutura perfectă pentru mintea și sufletul unora.

Cert e că am decis să încep domeniul cu un subiect bazat pe timiditate. Cu toții putem avea momente de frustrare sau ne simțim complexați. Însă, timiditatea acutizează aceste stări...le permanentizează și fac din individ un om retras și inhibat.

O persoană timidă ajunge să anuleze evenimente sociale în ultimul moment, să evite interacțiunile sociale, să respingă ideea de apartenență la un grup de prieteni, să fie pesimist.

Cauzele timidității sunt determinate de mai mulți factori: fie au existat persoane sau evenimente frustrante, fie familia a reprezentat o cauză negativă în viața acestuia, fie mediul educațional l-a transformat într-o persoană inhibată datorită multitudinii de NU-uri sau negații pe care le-a auzit de la profesori sau datorită râsetelor aparent ironice ale colegilor.

Dar, timiditatea se poate vindeca. Într-un astfel de caz, persoanele dragi și prietenii îl pot încuraja și susține, pe cel timid, să-și spună experiențele zilnice, să spună cu încredere ceea ce simte, să-l determine să accepte conflictul dintre nevoia de a aparține și teama de a fi respins, să ajute persoana timidă să-și stabilească scopuri precise, realizabile și să se pună de acord asupra unor mijloace prin care pot fi atinse, să-l ajute să lupte cu gândurile negative despre sine și despre alții. Prietenii sau cei dragi trebuie să încerce să evite etichetele negative și presiunile pentru performanța socială și să-și amintească faptul că timiditatea și anxietatea socială sunt experiențe comune, care pot apare nu numai la vârste mici sau la adolescenți ci, la toate vârstele.

Unui om timid îi lipsește, cu precădere, încrederea în sine însuși, în șansele, reușitele, părerile personale. Acestor persoane trebuie să li se explice că un eșec nu provoacă niciun seism sau catastrofă, că un gest anapoda sau un rânjet nu îi distrug cu nimic imaginea, că a ne accepta așa cum suntem atrage după sine respectul celor din jur.

În acest sens, se poate apela, inclusiv, la un psiholog care ar oferi o terapie de grup dar, și individuală, ajutând, astfel, persoanele timide să-și reducă din gândurile negative despre sine, din sentimentul de vinovăție și rușine. Așadar, timiditatea chiar se poate trata.

Baza timidității este teama: de respingere, de a nu fi la înălțimea așteptărilor, de a greși. ÎNSĂ, pentru a scăpa de timiditate, nu înseamnă că trebuie să te descotorosești și de teamă! CI, înseamnă că trebuie să le accepți, să înveți să trăiești cu ele. A nu ști totul NU reprezintă niciun capăt de țară și nicio rușine. Nimeni nu s-a născut învățat ci, învățăm cu toții...unii mai devreme, alții mai târziu, unii pe cont propriu, unii de la alții.

În plus, dacă nu cunoști un lucru și vrei să-l afli, întreabă. Persoanele de calitate, în mod sigur, te vor ajuta să-l afli...Pe celelalte persoane trebuie să înveți să le ignori.