Retrospectiva 2012

     Nu știu cum a fost pentru voi anul 2012 dar, pentru mine s-a dovedit a fi un an al extremelor. 

M-am simțit de parcă aș fi fost aruncată dintr-o parte în alta a lumii. 

   A fost ca și cum aș fi trăit zece ani într-unul singur...Mi-am pierdut persoane dragi, m-am luptat cu morile de vânt, mi-am văzut părinții chinuiți de boală și de viață și inclusiv prietenii suferind pierderi grele sau neașteptate...

         Am plâns alături de ei dar, în unele momente, m-am simțit incapabilă în a-i susține... Mă vedeam ca un stâlp căzut, care încerca să sprijine un alt stâlp, la fel de căzut... 

       A trebuit să lupt pentru sănătate, pentru viață... Iar la final, lupta s-a dovedit a fi inutilă... Practic, a fost pentru prima dată când eu am pierdut o bătălie cu soarta. Au fost clipe în care nu-mi păsa nici dacă e zi sau noapte... dacă mai respir sau am murit...

Întotdeauna am crezut că pot duce totul, de una singură... dar, anul acesta mi s-a arătat că nu am cum să fac așa ceva la nesfârșit. Cândva, măcinam în suflet orice problemă sau gând iar când mă clătinam, mă sprijineam doar de mine însămi...

 Majoritatea m-au văzut ca pe un om care ia saci în spinare și o pornește cu toți, la un singur drum. Puțini, însă, și-au pus problema că, la un moment dat, toți acei saci vor ajunge să mă dărâme înainte să mai ajung cu ei, la moară.       

 Cu toate acestea, acei oameni puțini, au reprezentat pentru mine destulul de care aveam nevoie și care mi-a redat forța necesară pentru a-mi vedea de drum, oricâți saci s-ar fi dărâmat, în mersul meu.

Spuneam la început că a fost un an al extremelor. Da...fiindcă am avut parte și de momente frumoase... Într-un singur an am ajuns să străbat țara în lung și-n lat...să-mi petrec o bună parte din timp alături de oameni dragi și de prieteni și să pun la cale proiecte și planuri de suflet și pe care le-am putut materializa.

Toate activitățile pe care le-am întreprins anul acesta, au fost făcute din suflet și cu suflet... Și dacă pe o parte am pierdut tot, pe de altă parte am reușit să câștig, iar asta a însemnat enorm pentru mine.

A fost un an în care am realizat și am pierdut, în egală măsură...Practic, atât pierderile, cât și realizările mele, s-au aflat pe două talere identice, în greutate. Dar, nu regret nimic...și nici nu am rămas cu întrebarea: cum ar fi fost dacă?

Însă, toate acele clipe sumbre care au avut loc anul acesta, atât în viața mea, cât și în viața oamenilor dragi, mă fac să-mi doresc ca acest an să se termine cât mai repede, lăsând locul unui nou început...unul cu mult mai bun. Mi-ar place să găsesc puterea de a o lua de la capăt...iar bunii mei prieteni să poată să facă același lucru...alături de mine.

Și, cum speranța moare ultima...iar optimismul meu se dovedește, uneori, a fi imbatabil, trăiesc cu gândul la un an viitor plin numai de evenimente frumoase.

Vorba unei prietene: “Hai cu Soarele ăla odată”. :))