Probabil, mulți dintre voi ați auzit povești despre orașul ascuns sau
orașul acoperit de ape. Unii dintre voi ați văzut filme documentare, ați citit
sau ați căutat informații cu privire la istoria Atlantidei; alții v-ați uitat
la acele banale desene animate, care ascund, în realitate, o adevărată legendă
a ceea ce însemna orașul perfect sau poporul perfect, numit atlanți.
Primele relatări vin din partea lui Platon. De atunci și până în zilele
noastre au apărut diferite locații în care se presupune c-ar fi existat acest
oraș. Dovezile sunt incontestabile și atestă cât se poate de clar existența
acestui popor.
Arheologul grec, Marinatos a descoperit în apropiere de Marea Egee obiecte ceramice și de mobilier care le-au aparținut acestora.
Arheologul grec, Marinatos a descoperit în apropiere de Marea Egee obiecte ceramice și de mobilier care le-au aparținut acestora.
Prin urmare, un lucru e cert: atlanții au existat. Și, totuși, ceva i-a dus
la o dispariție tragică și, în același timp, misterioasă. Unii cred că vulcanul
din zona Mării Egee, aflat în regiunea Santorini, ar fi provocat un val
puternic, care i-ar fi scufundat. Conform altor relatări, atlanții ar fi fost
arși de vii din cauza unei stele căzătoare(legendă egipteană). Cu toate
acestea, Atlantida rămâne orașul perfect, pierdut sub ape, iar cea mai
cunoscută și mai plauzibilă legendă este cea a potopului stârnit chiar de ei
înșiși. Atlanții nu formau un popor oarecare. Erau oameni de știință...se
presupune chiar că erau cu mult mai avansați decât suntem noi astăzi. Cercetau
metafizica, aveau cunoștințe clare legate de alchimie ori de medicină și puteau
vindeca orice boală. Se spune chiar că dețineau puteri magice și că știau
absolut totul despre viață și moarte. Totodată, ei sunt creatorii acelei
matrice universale care stabilește nu numai o ordine în univers dar, pe baza
căreia omul știa să-și canalizeze energiile vitale pentru a se vindeca, pentru
a-și îndeplini dorințele sau chiar pentru a împiedica moartea. Evident, și la
ora actuală cercetătotii caută să descopere acea matrice. Din fericire, ea a
rămas o necunoscută. Spun din fericire pentru că o astfel de matrice căzută pe
mâinile cui nu trebuie ar putea crea un raport de forțe și de control asupra
universului...Ori, cum prea puțini ar folosi puterea într-un scop benefic, îmi
permit să spun din fericire și NU din păcate, mai cu seamă că înșiși atlanții
au devenit pradă ușoară puterii malefice de control, devenind un popor decăzut.
Totodată, dacă v-ați întrebat vreodată de unde vine geniala idee a filmului
Matrix, tocmai ați descoperit răspunsul: de la atlanți. Conform acelei matrice
existențiale, întreg universul s-ar baza pe două tipuri de forțe energetice:
malefică și benefică. Prin gândurile, emoțiile și trăirile noastre, am arunca
în Univers energii care, mai apoi se întorc pe Pământ. Totodată, forța lor de
revenire din Univers, înapoi, pe Pământ, este de 3 ori mai mare. De aici și
ideea unei legi numite x3 și care spune că orice gând arunci către celălalt,
revine la tine întreit. Controlul asupra acestor energii, prin intermediul unei
matrice, ar duce și la controlul asupra lumii și a Universului cu tot ce ține
de el.
Până și misterul construirii
Piramidelor din Egipt sunt legate tot de atlanți. Legenda spune că înainte de
scufundarea Atlantidei, un naufragiat egiptean a reușit să salveze o carte ce
conținea informații științifice, elaborate de atlanți. Tot conform legendei, se pare că
misteriosul manuscris cuprindea datele tehnice ale construirii piramidelor.
Importanța acelor piramide o constituie nivelul energetic puternic pe care ele
îl emit. Baza și vârful transmit energii distructive ori negative, în timp ce
mijlocul piramidei ar radia o energie extrem de pozitivă. Ele nu aveau numai
rolul de a arăta poziția socială dar, erau considerate și trepte către cer pe
care sufletul celui plecat din această lume le avea de urcat.
Și, cum tot am adus vorba de un naufragiat, se poate afirma fără niciun
dubiu faptul că povestea atlanților stă scrisă inclusiv în Biblie, prin acea istorisire
a Potopului lui Noe. Știm cu toții: Noe și-a construit o arcă salvatoare pentru
familia sa dar, și pentru speciile de animale existente la acea vreme, pentru a
scăpa de pedeapsa capitală ce urma s-o reverse Dumnezeu asupra omenirii:
uciderea lor prin înecare în ape. Tot Biblia este cea care spune: Știința vă va omorî... Din păcate, aceasta
ar fi și principala cauză a dispariției atlanților. Convinși că dețin puterea
absolută, atlanții au încercat imposibilul: stăpânirea forțelor naturii...
Natura, însă, i-a învins. Stârnind ploaia, nu au mai reușit să o și oprească...
Astfel, Atlantida a dispărut sub apele învolburate. Cu toate acestea, probabil,
apare întrebarea: de ce are atâta importanță un popor apus? Simplu...Se pare că
dețineau cu mult mai multe cunoștințe decât deținem noi astăzi; de la
vindecarea bolilor, până la aparatură sofisticată. Unii chiar au făcut legătura
între ei și extratereștri, crezând că ei ar fi comunicat cu locuitori
necunoscuți aflați pe Lună... Personal, prefer să nu merg așa departe. Nu
contest existența extratereștrilor dar... nici nu mă pasionează vizita lor pe
Terra și nici nu am de gând să le scriu mesaje de Bun venit! Mai sunt și teorii
conform cărora se încearcă o paralelă între atlanți și geto-daci... Iar conform
unor povești paranormale, Atlantida s-ar fi ridicat în ceruri iar acum ar fi un
oraș invizibil și suspendat sau că ei ar comunica telepatic, transmițându-ne
informații (vezi Oliver, Un locuitor pe
doua planete)... Nu contest niciuna dintre aceste variante dar...prefer,
totuși, să mă bazez strict pe acele dovezi și legende cu adevărat plauzibile
pentru mine iar acelea sunt: 1.descoperirile arheologice, 2.istoriile spuse de
oameni învățați, precum Platon și 3.Biblia. Cu toate acestea, nu sunt în măsură
să infirm niciuna dintre asocierile făcute și de aceea nici nu o voi face. La
urma urmei, fiecare e cu teoria lui...și totul e posibil.
Ceea ce îi face cu adevărat interesanți e acea canalizare a energiilor
universale, controlarea și manipularea lor într-un mod cât se poate de
benefic...lucru care i-a și transformat într-un popor perfect, ideatic. Acea
inițiere a piramidelor are la bază tot cunoștințele atlanților despre forțele
energetice. Este vorba de un ritual care presupune trezirea centrilor
energetici de care dispunem și care, la un om neinițiat, se află în stare
latentă. Ritualul presupunea controlarea emoțiilor și purificarea organismului
prin probe extrem de dificile, care durau ani: de la închiderea în încăperi
întunecoase, cu holuri de tip labirint, până la experiența unei morți
cataleptice. Moartea cataleptică este un soi de moarte clinică. Reîntoarcerea
în trup presupunea o renaștere și o trezire a tuturor energiilor latente.
Probabil, mulți mă veți blagoslovi cu critici la ceea ce voi spune dar, nu pot
să nu fac o paralelă cu ceea ce stă scris și în textele Biblice. Chiar Isus
spunea că trebuie să murim și să ne naștem din nou...ori acea moarte
cataleptică, practicată la inițierea piramidelor, presupunea exact acea
renaștere. Ca o paranteză, un inițiat în tainele piramidelor a fost și
scriitorul român Mircea Eliade.
Din păcate, și atlanții erau oameni... Ca atare, au căzut pradă acelor
energii malefice, acelei dorințe de putere și control... și tot ceea ce i-a
ridicat odată la gradul de Fii ai lui
Dumnezeu, i-a făcut să și decadă. Vor rămâne, însă, imaginea ideatică a
existenței unui popor, a căror știință s-a transmis, parțial, pe mai departe și
ale căror ritualuri încă se mai practică și astăzi. Totodată, nu ar fi rău să
căutăm acele informații strict BENEFICE
omenirii, pe care atlanții le descoperiseră și le întrebuințaseră la cel mai
înalt nivel spiritual cu putință DAR... să și luăm decăderea lor ca pe o
lecție, pentru a nu repeta greșeala pe care ei au făcut-o, cândva.
Bravoo :) Nota 11 :)
RăspundețiȘtergereMultumesc:)
Ștergere