Valhalla

Până să ajungem să vorbim despre Valhalla, trebuie, mai întâi de toate, să discutăm câte ceva despre vikingi. Ei erau de origine scandinavă, migratori și renumiți pentru atitudinea lor războinică... dar, ocupațiile lor zilnice constau și în meșteșugărit sau comerț. Numele de viking înseamnă: războinic pe mare iar această denumire au purtat-o timp de 273 de ani, până în anul 1066, dată la care Wilhelm Cuceritorul (sau William) a devenit rege al Angliei.

Vikingii erau de sorginte păgână. Interesant este faptul că, deși au posedat o cultură proprie, majoritatea vikingilor, mai cu seamă cei stabiliți în Britania, s-au convertit, în cele din urmă, la creștinism fiind, practic, asimilați. Interesant DAR, nu și uimitor.
De altfel, cultura lor mitologică chiar avea o proorocire în acest sens. Ragnarökr-ul (sau Apocalipsa, în viziunea vikingilor) dezvăluie o serie de evenimente fatidice care anunțau sfârșitul zeilor(ragna=zei) sau destinul tragic al acestora(rökr=amurg). Prin urmare, de ce nu?, am putea considera convertirea vikingilor la creștinism ca pe o decădere a zeităților în care credeau. Ar fi crunt să vorbim despre toate zeitățile nordicilor, într-un singur articolaș amărât și, de aceea nici nu o voi face. Însă, voi trasa câteva dintre figurile principale.

Odhinn era zeul suprem al înțelepciunii, pe care și-a câștigat-o sacrificându-și un ochi. Totodată, el era zeul războiului și al morții, fiind unul dintre liderii confruntării denumite Ragnarökr. El era considerat părintele oștirilor, de unde își recruta, selectiv, cei mai buni eroi, ale căror suflete erau purtate de către Walkyrii(mesagere ale zeului Odhinn, ocrotitoare ale destinului războinicilor), în Valhalla (Walhalla). În războiul final (Ragnarökr), Odhinn este singurul zeu care piere definitv, nemaiavând niciodată puterea de reîntoarcere în Univers. Ca o paranteză, în mitologie, zeii erau considerați nemuritori și, prin urmare nu puteau pieri. Odhinn, însă, este excepția. Născându-se dintr-o confruntare a marilor forțe, zeul Odhinn nu avea același statut ca al celorlalte zeități supreme. Totuși, conform unei povești populare, găsite și păstrate în zona de Sud a Suediei, Zeul Odhinn are permisiunea de a se întoarce în fiecare noapte a Crăciunului, strict pentru a-și vizita comorile terestre. Și, tot ca o paranteză, această legendă apare în folclorul suedez și nu este o bazaconie inventată (totodată, mulți vor face legătura între el și Moș Crăciun... Doamne ajută să nu fie mulți care să facă așa ceva). Simbolurile principale ale lui Odhinn sunt cei doi corbi: Munin și Hugin (memoria și cunoașterea). De Thorr, probabil se cunosc foarte multe. Zeu al fulgerului și al războiului, purtătorul renumitului ciocan cu puteri magice și fiu al lui Odhinn. Loki era un zeu malefic, al focului și al magiei. El ajunge să fie adoptat de zei, înfrățindu-se astfel cu Odhinn, prin sorbire de sânge, reciprocă (frați de cruce). Practic, Loki este tolerat de zei până în momentul în care îl ucide pe Baldr (zeu al primăverii și al frumuseții, al cărei locuință era invadată de lumină, situându-se în Calea Lactee; el este ucis, în mod surprinzător, de către Loki, cu un vâsc). Din cauza aceasta, Loki este urmărit, prins și închis în adâncuri iar durerile și zvârcolirile sale produc cutremure. Loki poate fi comparat cu Lucifer, el reprezentând focul vulcanic dar și lumina artificială (sau lumina tehnică). Loki este viclean, inventiv, stăpânit de impulsuri...practic, redă o imagine a Diavolului biblic. Aceste trei zeități sunt figuri importante ale luptei hotărâtoare pentru destinul zeilor, bătălie pe care, dealtfel, o vor pierde, conform viziunilor asupra desfășurării Ragnarökr-ului.

Ce presupune Ragnarökr-ul? Ei, bine, este vorba despre o luptă, menită să producă o regenerare ciclică și care va avea ca rezultat decăderea tuturor zeităților. Dar...cine se luptă cu cine? Ca în orice război, există două tabere: pe de o parte cea formată din morți și giganți, condusă de Loki și pe de altă parte, Armata Sufletelor Vii, condusă de Odhinn. Soarta bătăliei are ca rezultat moartea tuturor zeilor... Odhinn este ucis de lup, Thorr sfârșește ars de către flăcările șarpelui, Loki se luptă cu Heimdallr(lumina telurică), pierind amândoi.

Probabil, acum vă întrebați ce treabă au toate acestea cu Valhalla (Walhalla). Ei bine, au. În primul rând, Valhalla este un soi de paradis al războinicilor vikingi. Cum altfel să fi fost dacă nu un rai pentru luptătorii lor, având în vedere faptul că nordicii dețineau un adevărat cult mitologic, al războiului? Practic, este locul în care, conform legendei, se vor aduna 72,000 de suflete alese, ale celor mai bravi războinici și care, alături de Odhinn, urmau să formeze așa-zisa armată a Sufletelor Vii, menită să lupte în momentul izbucnirii Ragnarökr-ului. Totodată, Valhalla nu este doar o Nirvana. Reprezintă un palat imens, cu 540 de porți (pe care puteau intra CÂTE 800 de soldați odată)  și locul preferat al zeului Odhinn. Se poate spune chiar că această profeție s-a îndeplinit deja, căci cultul zeităților și venerarea acestora au apus. Totodată, numele de viking nu mai este folosit ca denumire decât strict pentru prezentarea unei culturi tradiționale trecute. Însă, ceea ce au însemnat, prin tradițiile, mitologia și ocupațiile lor au devenit istorie și legendă.

În loc de concluzie... Unii au spus despre vikingi că sunt o etnie...alții că sunt o națiune. Eu spun că au fost un popor migrator, de origine scandinavă. Datorită condițiilor vitrege, vikingii și-au părăsit teritoriul, migrând către regiuni, cu un climat mai blând. Poposind pe teritoriile altor popoare, ei s-au contopit cu aceștia, convertindu-se la creștinism. Atribuirea coifurilor s-a datorat zeului Thorr care, în mitologie, era reprezentat purtând, pe cap, un coif, cu aripi... iar părul lor blond se datora unei decolorări intense, făcute cu un tip special de săpun.

Vikingii nu au fost doar războinici. Ei au fost și comercianți și meșteșugari. Armele lor trebuiau făcute de careva...comunitățile lor trebuiau să trăiască și din altceva, nu numai din războaie...DAR, mitologia lor arată respectul și, totodată, adevăratul lor cult față de război, de aceea au și rămas în istorie ca fiind războinici.