Nu-s enciclopedie. Sau om care să știe. Dar, stând la o șuetă; Am scos din eprubetă; Trei paie de cultură.

Și niscaiva untură. Apoi, am dat un log. Și am creat un blog! Enjoy! Sper că vă place;) Altul nu voi mai face:))

miercuri, 14 noiembrie 2012

Costume tradiționale spaniole


Costumele spaniole diferă în funcție de regiunea din care provin, căutând să-și exprime prin portul lor, identitatea națională. Astfel, andaluzienii, catalanii, bascii și celții au fiecare în parte o costumație distinctă.
În Castillia, rochiile feminine au poalele lucrate în volane și clini, în nuanțe distincte, folosind culori vii și purtându-le prinse la mijloc cu un elastic, în așa fel încât să se poată evidenția talia.

Umerii rochiilor sunt căzuți, uneori mânecile fiind încrețite și cu volane, alteori simple.

În Galicia (Nordul Spaniei), costumele erau simple, folosind culori ca alb, negru și roșu. Barbații purtau cămăși lungi, până la glezne, acoperite cu ilice negre; în picioare aveau șosete trei sferturi, dungate iar pe cap o pălărie neagră, legată la baza acesteia cu o panglică din mătase roșie și atârnând pe spate, întocmai unei eșarfe. La poale, cămașa era prinsă de o catrință din două bucăți, venind una pe spate și una pe față, ornamentate artizanal cu felurite motive geometrice.
Un alt obicei al portului din Galicia este baticul, purtat de către bărbat pe sub pălărie sau șalul purtat de către femeie pe umeri.
Bascii, însă, au căutat să se diferențieze, prin portul lor, de celelalte regiuni spaniole, încercând, astfel, să-și manifeste independența din punct de vedere istoric.
Portul lor tradițional cuprinde două culori: alb și roșu. Roșu reprezentând sângele vărsat, jertfa iar albul simbolizând libertatea lor, ca națiune.Opincile sunt albe, cu șiret roșu iar șosetele sunt tot albe și legate la baza lor cu ciucuri albi și roșii. Pantalonii bărbătești sunt trei sferturi iar cămașa simplă, fără broderii, din bumbac. Peste cămașă și pantaloni au un șorț roșu, lucrat ca un volan, prins la mijloc cu un brâu și petrecut cu o bretea peste umărul stâng. Capul îl au acoperit cu un batic simplu, din bumbac, de culoare albă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu