Pictura privită altfel

Pe ziua de astăzi mi-am propus să trăncănim puțin și despre pictură dar, într-o manieră ceva mai sucită.

Și de aceea, am să încep subiectul cu o întrebare: Cam câți dintre voi admirați cu adevărat o expoziție de pictură? Pun pariu că dacă aș face un sondaj, rezultatele ar fi dezastruoase... Dar, pe bună dreptate. Vă duceți să vizitați un muzeu, unde zac tablouri întregi pe toți pereții dar, nimeni nu vă explică nimic cu privire la ele...SAU, dacă e să vă spună câte ceva, întotdeauna vor face referire la pictor și nu și la mesajul picturii, în sine. Motiv pentru care, majoritatea picați într-o plictiseală acerbă și cruntă.

Toți vă spun când s-a născut și când a murit acel magnific, măreț, deosebit creator de tablouri, vă afișează câteva titluri și, dacă aveți noroc, vă vor încadra creațiile și în anumite perioade specifice.

Cu alte cuvinte, veți da peste o intoxicare a artei, cu date istorice. Scuzele mele dar... fac alergie la așa ceva. În plus, dacă aveți impresia că voi reține toate datele precizate de dumneavoastră, apăi vă înșelați. Mai mult, chiar m-am amuzat cu unii ghizi, adresându-le întrebări capcană... Era ca și cum scoteam o placă de la un magnetofon și în locul căreia auzeam bâlbâieli teribile. Unii dintre ei, mai isteți din fire, își redau lecția gata învățată, într-un mod plăcut. Alții, însă, au talentul de a-ți crea o stare mecanică... Aici se află tablourile lui X...în stânga vedeți tablourile lui Y...și ajungeți să vă mișcați precum roboții, de la dreapta la stânga, în față și în spate, întrebându-vă ce mama dracului căutați într-o expoziție ca aceea și ce anume ați văzut defapt acolo. Simplu: un ghid...un îndrumător al pașilor voștri, pe scările vreunui muzeu. Ceeee... e așa greu? Aaaaa...vroiați să vedeți tablourileeee... Apăi nu vi s-a spus? La stânga e X, la dreapta e Y... în față e ieșirea... Seara bunăăăăă:D:D:D Glumesc:D

Serios vorbind...Pentru a înțelege arta, e nevoie de o anumită teorie. În primul rând, sunt anumite curente sau epoci, în care tablourile pot fi încadrate. În al doilea rând, cea mai mare influență asupra acelor creații o veți regăsi în modul de viață al acelor pictori. În al treilea rând, fiecare tablou exprimă o poveste sau un mesaj transmis prin intermediul culorilor.

Dar, s-o luăm pe rând. Spuneam de curente. Ei, bine, fiecare perioadă are caracteristicile ei. De exemplu, Renașterea a urmărit, la început, o redare cât mai concretă a realității. De aceea au și dezvoltat o pasiune pentru studiul amănunțit al unghiurilor, în așa fel încât să poată crea, prin picturile lor, senzația de privire în spațiu. Cu timpul, însă, au renunțat la ideea de realitate, căzând în panta beatitudinii. De aceea, veți vedea îngerași ori Capele Sixtine sau împărați impunători și puternici... Ei bine, toată nebunia a plecat, defapt, tot de la Marile Puteri ale vremii, respectiv Biserica și Conducerea. Pe de o parte, capetele acelea luminate ale Bisericii doreau imagini cât mai celeste și mai pure iar, pe de altă parte, împărații își doreau grandoare. Astfel, s-a ajuns de la realitate la mit, Renașterea căzând într-o epocă a reveriei. Ca pictori renascentiști, am putea enumera pe Durer, Michelangelo etc, etc. Barocul, însă, i-a tăiat din aripi, mai ales prin intermediul lui Caravaggio (părintele barocului). Astfel, pictorul nostru a căutat să creeze realitatea așa cum era ea: oameni cu haine zdrențuroase, îngeri cu unghiile murdare și bine conturate. Un alt specific al barocului, însă, este cel al reflecției luminii. Dacă Renașterea a studiat îndelung modalitatea de expunere prin intermediul geometriei și a unghiurilor, Barocul a cercetat partea de propagare a luminii. Au încercat, astfel, să redea în picturi diferitele raze de soare care cădeau pe chipurile oamenilor sau modul în care puteai privi lumina lumânării, prin palmele lor. Un astfel de pictor, pasionat de jocurile de lumini, este și Georges de La Tour. Impresionismul este un alt curent iar scopul era acela de a capta prin pictură mișcarea naturii, foșnetul frunzelor, susurul apelor etc... Este o pictură aparte, redată punctat și diafan. În acest curent se înscriu picturile lui Monet, Manet și Van Gogh... Ei bine, cum Van Gogh a fost un pictor aparte, unii îl mai înscriu și la expresionism... Hm... Totuși... Ar trebui să ținem cont de faptul că POSTimpresionismul van goghian este una și expresionismul e altă mâncare de pește... Expresionismul urmărea redarea fantasmelor, a declinului... o imagine deformată a lumii... o lume plină de tenebre și groază. Un pictor sugestiv pentru acest curent, ar fi Otto Mueller.

Cubismul e redat prin forme și figuri geometrice clare dar, inegale. Un exemplu în acest sens este Picasso... Prin urmare, unde vedeți, un triunghi într-o parte și un nas în altă parte, cu un ochi cocoțat în susul picturii, atunci puteți fi siguri că vorbim de celebrul curent cubist.

Dadaismul este un alt curent, apărut după Primul Război Mondial. Este, defapt, un design grafic. Un exemplu în acest sens este Tristan Tzara.

Realismul căuta o redare cât mai clară și mai detaliată a realității iar un pictor renumit pentru acest curent este și François Millet.

Suprarealismul este un curent avangardist și prezintă un soi de expunere mecanizată. Un exemplu de creator suprarealist este Salvador Dali.

Prin urmare, după cum vedeți, fiecare epocă sau curent, își are propriile caracteristici și e bine să țineți cont de ele atunci când ajungeți la o expoziție de pictură sau pe la vreun muzeu, cum e cel din Sibiu, respectiv Brukenthal.

În al doilea rând vă spuneam că experiențele de viață trăite au influențat în bună parte creațiile pictorilor. Și am să vă dau câteva exemple, în acest sens, pentru a înțelege unde bat. Dintre toți pictorii, Van Gogh a avut cea mai haotică viață cu putință. S-a îndrăgostit de verișoara lui, a cerut-o în căsătorie dar, aceasta a refuzat. Și-a ars mâna la flacăra unei lumânări, încercând, astfel, s-o șantajeze pe aceasta să-l accepte, însă, fără un rezultat pozitiv. Apoi a luat o prostituată de pe stradă, în ideea de a o face doamnă de societate dar, aceasta a revenit la viața ei, fapt pentru care Van Gogh ajunge să-și taie urechea și să i-o ofere cadou. Finalmente, se sinucide, cu o armă pe care o lua adesea după el, pentru a trage în corbii care nu-i dădeau pace, în timp ce picta. Pentru a înțelege chinul lui, e suficient să vedeți două dintre tablouri: autoportretul cu urechea tăiată și stolul de corbi...care, dealtfel, a reprezentat și ultimul său tablou.

Un alt exemplu este Caravaggio. Un rebel care, devenit cavaler, ajunge să fie un real pericol, căsăpind după voie, în stânga și-n dreapta. Dealtfel, acesta a fost și motivul pentru care a fost exilat și lăsat într-un port izolat, al cărei populație era bolnavă de holeră. Astfel își găsește sfârșitul pictorul nostru. Ei, bine, e suficient să-i priviți tablourile pentru a vă da seama cam cât de rebel, nonconformist și labil a putut fi. În acest sens, puteți căuta picturi precum: Iudita tăind capul lui Holofern, David cu capul lui Golliath, Meduza și altele.

Și exemplele pot continua... Michelangelo se considera un om blestemat, care nu putea să termine ceea ce începea și, de aceea, majoritatea creațiilor lui sunt nefinisate: Unica excepție este Capela Sixtină... Cât a lucrat la ea? Țineți-vă... patru ani:D Ce mai contează că a pictat-o și a șters-o tot de atâtea ori... Important e că a terminat lucrarea. Unica finisată și dusă la bun sfârșit, așa cum se cuvenea, dealtfel.

Durer considera că libertatea omului se află în simplitate și, deși făcea parte din rândul nobilimii, adesea alegea să se picteze, ținând în mână o floare de ricin, ca preț al independenței și ca simbol al modestiei.

În al treilea rând, paleta coloristică a tablourilor este foarte importantă. Și am să vă dau un exemplu simplu dar, concret. Toate tablourile lui Van Gogh sunt inundate de nuanțe de galben. Cândva, într-un trecut demult apus, galbenul reprezenta culoarea iubirii. Astăzi, reprezintă culoarea geloziei. În cazul lui Van Gogh, putem spune că amândouă sunt la fel de valabile. Ceea ce i-a lipsit toată viața și ceea ce l-a aruncat într-un mare neant și declin, a fost iubirea... Și-a dorit-o într-atât de mult, încât, ajunsese să-și exprime vehement dorința, în fiecare tablou al său, prin intermediul nuanțelor de galben.

Prin urmare, atunci când admirați un tablou, căutați toate aceste valori sau caracteristici. O puteți face și singuri... Încercați să priviți mesajul sau povestea, dincolo de trei linii și două puncte. Sigur o veți găsi fiindcă dincolo de orice aparență se ascunde contextul real al oricărei creații.

Un joc ca acesta am făcut și eu însămi, cu un tablou aflat la muzeul Brukenthal. Se numește Familia Sfântă...secol necunoscut...autor necunoscut... Familii Sfinte mai văzusem eu... Fiindcă mulți pictori au avut astfel de idei dar...ca acela, mai rar. Ca atare, exact asta m-a atras cel mai mult. În plus, nu era tocmai dificil să realizez faptul că provenea din perioada barocului. Jocurile de umbre și lumini ale lumânărilor, simplitatea acelei familii, viața mizeră au fost elementele care duceau către o unică perioadă: sec. XVII-XVIII... Baroc. Ce a vrut să redea? Realitatea...dar, și împlinirea prin simplitate. Iar autorul, cu siguranță a fost unul rebel, un nonconformist care căuta să respingă așa-zisa societate înaltă, aducând ca modele ale creației sale, exemple de viață simple, oneste, marginalizate pe nedrept.

Încercați să priviți picturile altfel. Data nașterii sau a morții unor pictori sunt irelevante. Creațiilor lor, însă, au lăsat în urmă povești și mesaje impresionante. Căutați-le și analizați-le fără să vă pierdeți vremea cu istoria... La urma urmei, arta este artă...și nu o știință exactă sau numerologică. De aceea vă invit s-o trăiți cu sufletul și nu cu rațiunea.