Nu-s enciclopedie. Sau om care să știe. Dar, stând la o șuetă; Am scos din eprubetă; Trei paie de cultură.

Și niscaiva untură. Apoi, am dat un log. Și am creat un blog! Enjoy! Sper că vă place;) Altul nu voi mai face:))

luni, 12 noiembrie 2012

Puterea gândului și a cuvântului


Nu am să încep cum, probabil, vă așteptați, cu acel citat din Biblie în care se spune că la început a fost Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu... Și nici nu are a face acest comentariu al ideilor mele cu vreo descriere evlavioasă. Departe de așa ceva. Dar, nici nu pot nega ideea că gândurile și cuvintele noastre ascund, dincolo de aparența lor banală, o putere a materializării. Nu doar religia atrage atenția asupra acestui fapt ci, și parapsihologia și nu numai.
1.În primul rând, gândurile noastre emit anumite energii, de rezonanță joasă sau înaltă, respectiv negative sau pozitive.
Unele pleacă în Univers, ca apoi să se întoarcă la emitent, altele capătă o rezonanță joasă, chinuindu-l pe emitent. Imaginați-vă o minge de tenis, pe care o aruncați de un perete. Ea se va întoarce la voi cu o viteză mult mai mare. La fel și gândurile. Vor reveni de 3 ori mai puternic, având astfel capacitatea și forța de a se materializa. De aceea și Biblia spune să facem bine și vom primi întreit. Tot ce transmitem prin puterea gândului se revarsă asupra noastră...e ca și cum am arunca, în sus, o găleată plină cu apă și care, când cade, nu știm ce anume ne-a lovit. Vorbeam de rezonanța gândurilor.
Cele joase, sunt negative, de tipul: invidie, ură, gelozie, ranchiună, nervozitate, nepăsare, indiferență etc. Ele nu pot fi în concordanță cu Universul. Cu prețul de a-mi da toți câte o palmă metaforică, îndrăznesc să spun că toate acele gânduri de intensitate scăzută nu numai că nu ajung în Univers ci, rămân la emitent iar, în unele cazuri, pleacă și către un receptor. Imaginați-vă un cuptor în care țineți prăjiturile până se ard. La fel ne ard și pe noi acele gânduri negative. Practic, acesta este efectul. Ne ardem sufletele întocmai unui cuptor care transformă prăjiturile într-o scrumieră. Dar, nu se oprește totul aici. Fiindcă, de cele mai multe ori, nu ne place să ardem pe interior, de unii singuri... ca atare, toate acele stări negative au și un destinatar. Nu e suficient că am ars noi înșine dacă nu oferim și altora să guste din amăreala prăjiturilor noastre făcute scrum. Efectele care se materializează nu numai că nu au nimic paranormal dar, sunt într-atât de vizibile încât ne putem da seama cu ochiul liber că așa ceva nu poate veni din Univers: ruperea unor legături de prietenie, îmbolnăvirea organismului ale cărui celule cedează la rezonanțe joase, întâmplări nefaste care au rolul de a naște alte gânduri negative, trăiri și emoții chinuitoare etc. E ca și cum am pasa o minge de la unii la alții, lovindu-ne până amețim.
În schimb, gândurile cu o rezonanță înaltă sunt în concordanță cu Universul. Acestea sunt de tipul: bucurie, bunătate, speranță, încredere etc. Toate aceste gânduri pozitive sunt transmise în Univers, de unde se întorc, la un moment dat, asupra noastră, cu un efect benefic nesperat.
Vedeți voi? Nu întâmplător se spune că rugăciunea trebuie să coboare din minte în suflet și din suflet să revină în minte. Spre exemplu, atunci când faci un bine, nu trebuie să-l faci doar rațional ci, și cu sufletul. Doar așa poate deveni gândul cu adevărat pozitiv și doar astfel capătă rezonanțe înalte, aflate în concordanță cu Universul.
Tot în religia creștină, Isus spune că dacă vei fi pălmuit, să întorci și celălalt obraz. Și nu o spune întâmplător. În momentul în care nu dai curs energiilor negative, automat închizi acel canal de transmitere a lor către tine. Veți spune: Hei, suntem oameni...e imposibil să nu simțim mânie sau furie. Da, de acord! DAR, tot în Biblie veți găsi și un mod de a înlocui furia, cu un efect pozitiv asupra voastră dar, și a destinatarului demn de starea negativă creată. Se spune clar că ai tot dreptul să-l dojenești pe fratele tău atunci când îți face o nedreptate dar, fără să cauți căi de răzbunare. Este un mod cât se poate de simplu prin care nu numai că te eliberezi de acele rezonanțe negative dar, totodată, nici nu le mai arunci către destinatar, într-un mod distructiv ci, contructiv. Sau, dacă nu ești ascultat, te scuturi de praf și mergi mai departe, adică încerci să cauți detașarea decât să-ți hrănești sufletul cu suferință sau ură. O altă metodă prin care putem scăpa de rezonanțele joase, este înlocuirea gândurilor negative, cu unele pozitive. Lupta cu gândurile negative nu este o soluție. Ele ne-ar afunda și mai mult în amalgamul pesimismului. (vezi Swami Sivananda, Puterea Gândului). Ați putea, de exemplu, să înlocuiți starea de supărare pe care o simțiți față de o persoană, cu acele momente frumoase care v-au determinat s-o admirați sau s-o iubiți. Ori, puteți încerca să vedeți cauza pozitivă ascunsă chiar în interiorul supărării voastre. Spre exemplu: a făcut acest gest care m-a supărat pentru că și eu, la rându-mi, am greșit față de X și, prin urmare, era îndreptățit să-mi spună acele cuvinte. În loc să vă luptați inutil cu durerea sufletească provocată de acele gânduri negative, recomandabil este să le înlocuiți cu explicații sau rezonanțe de factură pozitivă.
2.În al doilea rând, intensitatea și forța gândurilor pot deveni, uneori, mai ascuțite decât lama unui cuțit. Ne pot răni la fel de bine cum ne și pot vindeca. Sunt fie un soi de arme energetice, în cazul gândurilor de natură negativă, fie scuturi de protecție, în cazul gândurilor pozitive. Nu suntem doar emițători ci și receptori. Prin urmare, nu doar transmitem gânduri ci, și captăm. Dacă gândurile noastre au o rezonanță înaltă, automat vom capta doar gânduri de aceeași intensitate. Însă, dacă gândurile noastre au o rezonanță joasă, vom capta doar gânduri de aceeași factură. Cu cât vom fi mai deschiși către gânduri pozitive, cu atât mai mult Universul va revărsa asupra noastră energii benefice materializate.
3.În al treilea rând, așteptați-vă la reacții din partea rezonanțelor joase. În momentul în care alegi calea unei gândiri pozitive, întotdeauna gândurile negative vor căuta să-și ia rebutul și se vor manifesta pe măsură. Acoperirea lor cu gânduri de factură pozitivă le vor face, însă, să dispară... E ca și cum ați alunga întunericul aprinzând becul. Religia creștină vorbește despre toate acestea prin explicarea manifestării răului și a binelui suprem spunându-ne că orice om care alege calea binelui, va fi chinuit, mai întâi de toate, de acele manifestări ale răului. Dealtfel, chiar Isus a fost supus la ispitele Diavolului. În accepțiunea creștină, tocmai acea manifestare a răului îl apropie pe om de Dumnezeu. Sătul și chinuit de suferințe, omul alege în cele din urmă calea binelui (sau a credinței- vezi Paisie Arghioritul). Însă, calea binelui nu este una ușor de străbătut, iar poarta către ea este strâmtă. Ca atare, până la atingerea acelui bine absolut, lupta dată de om cu forțele întunericului va fi pe măsură, ele cerându-și rebutul. Același lucru se întâmplă și în cazul dobândirii unor rezonanțe înalte care să conlucreze favorabil cu Universul. Gândurile negative se vor manifesta violent, în clipa în care-și vor simți declasarea. Lupta, însă, dată cu acele rezonanțe joase, pentru dobândirea unei gândiri eminamente pozitive, are ca rezultat o pace, o liniște și o bucurie sufletească, aprecierea a ceea ce contează, mulțumirea de sine dar, și materializarea dorințelor și neutralizarea tuturor energiilor negative aruncate alandala către noi.
4.Inclusiv parapsihologia vorbește despre acea forță sau putere a gândului. Una dintre metodele studiate de către parapsihologi (vezi studii ale lui Charles Richet, Leonid Vasiliev, Myers) o reprezintă telepatia. Termenul de telepatie a fost dat de Myers iar acest fenomen a rămas cunoscut și astăzi sub această denumire. Ea presupune două persoane: un emitent și un receptor. Totodată, receptorul trebuie să fie înzestrat cu o astfel de capacitate, respectiv aceea de a primi un mesaj. Telepatia este acea formă de comunicare fără cuvinte, indiferent de distanță. Freud, de exemplu, considera că doi indivizi pot comunica telepatic doar dacă între ei există o legătură emoțională foarte puternică. Totodată, Jordan, considera că telepatia se poate realiza într-un câmp energetic discret. Cum se întâmplă realizarea unei comunicări telepatice? Prin disiparea energiei, fenomen analizat și prezentat de către Ilya Prigojin. În condiții de stres, omul își poate disipa energia cu mult mai mult decât în condiții normale. Astfel, ajung să se producă modificări la nivel energetic, creându-se un câmp luminos datorat emisiei de fotoni, înconjurat, mai apoi, de un câmp întunecat. Prin această metodă, doi oameni care au aceeași vibrație, își pot transmite idei, imagini, sentimente, senzații. Practic, este un transfer de informații ce are loc la distanță, fără cuvinte, între doi indivizi.Telepatia este un fenomen ÎNCĂ studiat și de către oamenii de știință dar, și de către parapsihologi și psihologi.
5.Spuneam de puterea cuvântului. Este renumită încă de la începutul Genezei biblice, la rugăciuni și până la descântecele sau blestemele din popor.
Totuși, rezonanța și forța lor se află în strânsă legătură cu puterea emoțiilor transmise. Cu cât câmpul energetic ce se formează în jurul inimii este mai puternic (sau chakra inimii, cum mai este denumit acel câmp), cu atât cuvântul capătă intensitate mai mare. Se spune că puterea cuvântului este într-atât de mare încât poate vindeca deochiul sau poate avea efecte -în cazul unui blestem- generații întregi. Știm cu toții cum arată un blestem sau un descântec și dacă nu, dăm un mare search și descoperim. De aceea nici nu voi veni cu versuri ori paragrafe, pe post de exemple, în acest sens. Intenția nu este aceea de a face analiză pe text.
Un fenomen, însă, pe care l-am considerat eu interesant, este reacția moleculelor din apă, la anumite cuvinte. Nu mai țin minte exact unde și când s-a făcut un astfel de experiment; în plus, rezultatul obținut mi s-a părut cu mult mai important și de reținut. Practic, s-au luat două pahare, în care au turnat apă. În fața unuia dintre pahare s-au rostit cuvinte cu rezonanță joasă...sau de sorginte negativă, iar în fața celuilalt pahar s-au rostit cuvinte cu rezonanță înaltă sau de sorginte pozitivă. La final, cercetătorii au putut observa reacția haotică a moleculelor, din paharul cu apă, asupra căruia au fost rostite cuvinte cu un caracter negativ DAR, ȘI reacția ordonată a moleculelor aflate în paharul de apă asupra căruia s-au rostit cuvinte cu un caracter pozitiv.
Nu știu câți dintre voi credeți în astfel de lucruri. Personal, cred până la un anumit punct. Cineva îmi spunea, cândva, că nimeni și nimic nu ne poate influența negativ atâta timp cât avem o protecție Divină și o credință în suflet (acel cineva fiind bunicul meu, preot). Ca atare, neutralizarea sau chiar anihilarea tuturor influențelor negative se poate face prin rugăciune, prin gânduri și fapte bune. Nu sunt adepta niciunei doctrine, nu practic nici Yoga, nici Reiki și nici nu mă dau în vânt după ele decât strict din punct de vedere academic. Totodată, nu sunt o persoană bisericoasă ori vreo mironosiță participantă la toate slubele de peste an dar, asta nu mă împiedică să cred în existența Entității Supreme și merg pe principul: Nihil Sine Deo (Nimic Fără Dumnezeu). Ca atare, nimic rău nu ți se poate întâmpla atâta timp cât beneficiezi de o protecție divină. Iar acea protecție o poți dobândi printr-o atitudine pozitivă asupra vieții.
Faceți mult bine, oferiți o haină săracului, dați sprijin oamenilor dragi după cum puteți, umpleți-vă sufletul cu gânduri bune, detașați-vă de tăișul ascuțit al cuvintelor omenești, ascultați-i pe cei care plâng și cerul vă va oferi protecție împotriva tuturor cuvintelor și a gândurilor cu rezonanță negativă. Totodată, paza bună trece primejdia rea. De aceea cel mai bine e să fiți atenți la cuvintele pe care le spuneți. Avem dreptul să dojenim o nedreptate, avem dreptul să ne supărăm sau să ne înfuriem DAR, nu avem dreptul să facem rău sau să ne răzbunăm. Când lucrurile o iau razna mai bine vă detașați; în felul acesta veți gândi mai limpede și veți neutraliza efectele nocive, fie ele provenite din cuvinte, fie ele provenite din gânduri sau fapte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu