Acest articol se adresează tuturor celor care iubesc
animalele dar, mai cu seamă celor care au hamsteri sau vor să-și cumpere. Peste
tot în magazine apar fel și fel de spanacuri care au etichete pe care scrie că
sunt benefice hamsterilor. Lucrurile, însă, NU stau chiar așa.
Nu-s enciclopedie. Sau om care să știe. Dar, stând la o șuetă; Am scos din eprubetă; Trei paie de cultură.
Și niscaiva untură. Apoi, am dat un log. Și am creat un blog! Enjoy! Sper că vă place;) Altul nu voi mai face:))
sâmbătă, 20 iulie 2013
duminică, 14 iulie 2013
Ziua Franței
Franța serbează astăzi Ziua Națională... Ca o
paranteză...nu se cunosc prea multe despre Ziua NOASTRĂ Națională...nici nu
vreau să mă gândesc cam câte se știu despre cea a Franței.
Însă, pe scurt, ziua de 14 iulie face referire la
cucerirea Bastilliei, la decăderea vechiului regim și instaurarea noului regim.
Totodată, Ziua Națională a Franței a fost instituită în anul 1880.
Maksim Mrvica
M-am gândit că printre articolele acestui blog, s-ar
încadra foarte bine și câteva pe parte de muzică clasică sau cu note clasice.
Și de aceea am ales să vă spun câteva cuvinte despre Maksim Mrvica, un pianist
croat, pe care eu, personal, îl apreciez pentru stilul lui aparte și pentru
muzica și acordurile pe care le îmbină, creând un paradox între clasic și
modern, între un stil conservator și unul rebel.
A început să cânte la pian de la vârsta de nouă ani și
tot de la acea vârstă a și început să și concerteze. Însă, prima lui
performanță a avut loc trei ani mai târziu, cântând Haydn în C major.
vineri, 12 iulie 2013
Fotograf: Alexandru George (Benny)
Astăzi vreau să vă vorbesc despre un fotograf pe care eu,
personal, îl consider talentat și căruia îi dedic acest articol, pentru că-l
merită pe deplin. Pasiunea pentru fotografie a avut-o dintotdeauna...numai
că...nu de puține ori i s-a spus: “ce faci, bă, cu fotografia?”
Well...se pot realiza multe. Este un domeniu care nu se
rezumă doar la nunți, botezuri, petreceri ci și la tablourile din cafenele și
care dau bine, până la etichetele de pe diferite produse ori alimente. Ca
atare, se pot face foarteeee multe cu fotografia. Nu mai spunem și de
fotografia wild care-practic-este cea mai greu realizabilă...având în vedere
modelele;) și care te poate propulsa în carieră foarte bine!
marți, 9 iulie 2013
Retrospectiva BAC 2013
Cu toate că am vrut să mă abțin și să nu scriu absolut
nimic despre desfășurarea Bacalaureatului de anul acesta...uite că NU reușesc
să mă țin de cuvânt din cauza unui videoclip descoperit întâmplător pe Youtube.
Am râs cu lacrimi... de plâns... și mai multe nu, am dat
replay și chiar dacă am avut parte de experiențe cu astfel de elevi „eminenți”...
vă declar că ÎNCĂ mă mai crucesc de cât de mare a ajuns grădina Domnului și mai
cu seamă, de câți au ajuns să-i sară gardul!
duminică, 7 iulie 2013
Consecințele pilulelor contraceptive
Zilele trecute, plecată fiind la o șuetă, m-am nimerit
întâmplător într-un grup de fete și femei (lucru cam unicat pentru mine, având
în vedere faptul că nu prea sunt adepta discuțiilor cu parfum de femeie). Dar,
uneori, e bine să mai ai parte și de astfel de momente...Descoperi multe și te
minunezi de multe.
De aici și ideea mea de a scrie un astfel de
articol...sau...un astfel de mesaj, util-zic eu- pentru majoritatea femeilor.
Printre subiectele tabu din acea zi s-a aflat și această discuție, care mi-a
atras atenția: anticoncepționalele.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)